Brăteiu Brăteiu

Biserica fortificată din Brăteiu

Comuna Brăteiu se află imediat după ieșirea din Mediaș către Sighișoara și, după ce treci de câteva rânduri de căldărari care își vând marfa pe marginea drumului, ajungi la biserica fortificată. Acolo, dacă ai noroc, te ia în primire cel care are grijă de clădire și care de abia așteaptă să mai plimbe niște turiști prin biserică și sus, în turn.

În câteva cămăruțe a fost amenajat un mic muzeu: un cojoc, niște lavițe, cărți și fotografii vechi, toate îți amintesc de alte vremuri, de demult. „Mai vine cineva la biserică acum?”„Mai vin, vin și în vizită și mai donează bani pentru restaurarea bisericii.” S-au făcut multe lucrări, dar mai sunt multe de făcut încă. Într-un colț șade un car funerar, în altă încăpere sunt înșirate scaune pentru ultimii enoriași – viață și moarte și priveliști superbe din vârful turnului.

Clopotul cel mare, spart, nu mai scoate niciun sunet, însă din clădirea alăturată urlă din toți rărunchii niște muzică modernă – acolo e discoteca satului, aveam să aflăm, iar tinerii sunt la datorie, deși e de abia ora prânzului. La plecare un singur regret: că nu le-am făcut poze și căldărarilor de la marginea satului – or fi ei oile negre ale satului, da’ faine pălării mai au!

BrăteiuBrăteiuBrăteiuBrăteiuBrăteiuBrăteiuBrăteiu

  1. Foarte frumoasa biserica. De fapt bisericile fortificate din Transilvania sunt incantatoare. Am observat ca in ultimii ani se vorbeste mai mult despre ele, inainte cazusera in uitare. Ar fi fost pacat sa ramana asa. E bine a se restaureaza, iar apoi cu putina promovare sunt convinsa ca vor atrage si mai multi vizitatori.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *