Bergen este unul dintre cele mai vechi orașe din Norvegia, cu peisaje spectaculoase și un patrimoniu istoric: Bryggen, Funicularul Fløibanen, Piața de Pește, Bazarul Fisketorget și destinație pentru alte călătorii spre restul Norvegiei.
Drumul către Bergen
Parcurgem drumuri zi de zi, fie ele fizice sau imaginare. Drumuri pe care le cunoaștem foarte bine și nu le mai băgăm în seamă, drumuri de care ne-am plictisit, șosele pe care circulă toată lumea, alei care ne apar brusc în cale sau cărări pe care nu mai calcă nimeni.
Mintea noastră are și ea cărările ei neuronale pe care le străbate iar și iar, din economie lene, purtându-ne de fiecare dată spre aceleași concluzii bine-cunoscute. Ne sperie drumurile noi și destinațiile care ne-ar putea aștepta la capăt, ceea ce este cunoscut este mai sigur, ceea ce este încercat e categoric varianta cea mai bună.
Însă drumurile, de orice fel ar fi ele, sunt o aventură, o ieșire din cotidian. De la punctul A la punctul B, iar când ai ajuns la B deja nu mai ești același om ca atunci când ai făcut primul pas plecând din A, pentru că pe parcurs s-au întâmplat atâtea. O banală plimbare poate să îți schimbe felul în care privești viața, iar o călătorie în jurul lumii te poate lăsa exact la fel, dacă ești orb la toate.
Drumul spre Bergen a fost printre cele mai frumoase avute în Norvegia. Patru ore și jumătate pe șosele șerpuinde, două feriboturi, de 20 și de 40 de minute, un loc chiar în față, aproape de șofer și o vacanță îndreptându-se spre destinația finală.
Life is good…most of the time.
Muntele Ulriken & Funicularul Fløibanen
Tot ce-mi aminteam eu despre Bergen era o istorie cu un tip care urcase un munte și în vârf s-a întâlnit cu Sting care admira fiordul. Îmi și imaginam un loc izolat și un orășel discret și când am ajuns în Bergen am descoperit ditamai orașul.
Primul șoc a fost unul financiar: pentru un bilet de autobuz, o singură călătorie, a trebuit să plătesc echivalentul a 4 Euro (35 NOK). Mi s-a părut enorm, dar perspectiva de a merge pe jos cei 4 km care despărțeau gara de hostelul cocoțat pe un deal m-a convins mai repede.
Montana Youth and Family Hostel s-a dovedit un loc foarte fain în care seara se împărțeau cookies, iar traseul de urcare pe Muntele Ulriken începea la nici o sută de metri mai încolo. Cum ajunsesem după-masa în Bergen și n-aveam chef să stau pe loc, mi-am aruncat bagajul pe pat, am făcut un duș și am plecat.
Nu știu de ce am crezut eu că traseul pe muntele Ulriken e unul lejer – în vârf se zărea un stâlp de telecomunicații și distanța până acolo nu părea foarte mare. Însă în loc de urcare ușoară am dat peste un traseu cu bolovani la început micuți, apoi tot mai mari, până când au ajuns la jumătate de metru înălțime, bolovani printre care susurau pârâiașe reci care transformau orice stâncă într-o suprafață alunecoasă.
Toata lumea din jurul meu era îmbrăcată sport, în timp ce eu înfruntam muntele în… sandale. Tot speram să se termine bolovănișul și să înceapă odată drumul ăla forestier, dar în loc de asta bolovanii au devenit tot mai mari, atât de mari încât printre ei se montase, la un moment dat, o bară de care efectiv trebuia să mă agăț ca să mă ridic de pe o stâncă pe alta.
După o oră și jumătate de gâfâit în care am simțit că mai am un pic și-mi dau duhul (și ceilalți oameni de lângă mine la fel) era mult prea târziu ca să mă întorc și numai când mă uitam în urma mea mă apuca groaza de a coborî tot pe acolo. De urcat urcasem eu până sus, dar cum mă mai dădeam jos de pe munte?
Din fericire, după ce am ajuns în vârf și am făcut o serie de poze am descoperit că mai există un traseu ocolitor, mai ușor și mult mai pitoresc. Am găsit pe drumul de întoarcere mici lacuri cu câte o căsuță idilică pe mal, în timp ce la poalele muntelui se zărea orașul Bergen. A meritat efortul să fac drumul ăsta pe jos și nu cu telecabina, căci am uitat să vă spun că pentru săndălari turiști există și așa ceva.
Ei, și după ce reușisem performanța de a-mi strica sandalele mele de oraș pe pietrele norvegiene, fără să-mi rup piciorul și fără să cad nici măcar o dată, exact la finalul traseului de coborâre am alunecat pe-un pietroi, am căzut cu fundul direct într-o baltă mocirloasă și m-am julit la genunchi.
Nu mai spun că în timp ce eu coboram șontâc-șontâc norvegienii practic zburau pe lângă mine și, deși începuse să se întunece, erau unii care începeau urcușul, deși era evident că îi va prinde întunericul pe drum.
Bryggen
Bergen e cunoscut pentru zilele sale cu ploaie, dar nu am avut parte de așa ceva, mie mi s–a rezervat o zi cu un soare nesimțit de frumos, cum numai prin nord poți găsi. Soare și cald, dar nu zăpușeală, iar verdele din jur era atât de perfect încât te dureau ochii de la prea multă frumusețe. Case frumoase împrăștiate pe dealuri, unde trebuie să fie minunat să trăiești, până la prima ploaie rece care te aruncă în brațele depresiei.
Am plecat de la hostel pe jos, cale de câțiva kilometri, câți erau până în centrul orașului, noroc că bagajul meu era unul minimal. Frumos tare în Bryggen, zona istorică din Bergen, cu multe căsuțe colorate și un port pitoresc.
Seara m-am îmbarcat pe Hurtigruten, vasul care călătorește până la Nordkapp, și am plecat spre Geirangerfjord.
Vederea de pe muntele asta si plimbarea pe Mount Ulriken e una dintre amintirile cele mai vii si pline din viata mea. Cand am ajuns acolo sus am mancat un fel de… chifla umpluta cu pasta de afine luat de la Godt Brod si apoi am mers in padure. Am simtit tot timpul ca sunt intr-o poezie de Ion Barbu. Multumesc ca redai povestea ta din Norvegia cu atat de multa culoare si lumina!
Nici eu nu ma asteptam sa gasesc acele lacuri sus – e un loc aproape de oras, dar care si-a pastrat aerul salbatic.