Batumi, un oraș cu totul nou

După o seară de pomină m-a trezit pe la vreo 7 dimineața tanti cu cazarea: că s-a eliberat o cameră și să dorm acolo. Am refuzat-o, oricum trebuia să plec dimineața. Ea nu și nu, să mă mut acolo să dorm mai bine. Mi-am strâns toate catrafusele și am urmat-o la parter, în camera care se eliberase. Și s-a dovedit că a avut dreptate: doar ce am pus capul pe pernă că am și adormit buștean.

Centrul Batumi

Pe la vreo 9 m-am pregătit să plec, am plătit cazarea și am ieșit în stradă. Dacă atunci când sosisem în Batumi nu văzusem aproape nimic, acum am constatat că eram chiar în centrul orașului – la doi pași de mine se găsea Hotelul Sheraton, într-o clădire foarte impozantă. De fapt Batumi impresionează prin clădirile strălucitoare și noi, bulevardele tivite cu palmieri și o promenadă pe malul mării care îți ia ochii. Nici vorbă de orașul prăfuit pe care mi-l imaginasem eu!

Primul pas a fost să-mi iau ceva de mâncare și să găsesc un birou de turism. Pe acesta din urmă l-am descoperit într-un chioșc cochet aproape de malul mării și mi-am rezolvat acolo două probleme importante: am primit o hartă și mi s-a spus de unde pot să-mi cumpăr bilet de tren pentru Erevan. În aceeași seară plecam spre Armenia și eram un pic stresată că nu voi mai găsi locuri în tren. Din fericire nu a trebuit să merg până la gară pentru asta, pentru că CFR-ul lor avea un birou foarte aproape de centru.

Am plecat într-acolo șiii… mi-am dat seamă că-mi trebuie și bani. Repede am luat-o pe străzi în căutarea unui exchange, la primul nu mi-a plăcut cursul, la al doilea dispăruse omul de la tejghea, până la urmă am schimbat la o bancă. Apoi înapoi la căile ferate georgiene de unde mi-am cumpărat bilet și am întâlnit primii armeni, foarte bucuroși când au aflat că urmează să merg la Erevan. Biletul de tren este nominal, mi s-a cerut pașaportul, mi-am ales locul și asta a fost tot.

Marea Neagră

După ce am terminat cu treburile logistice m-am concentrat pe vizitat. M-am dus întâi să văd Marea Neagră și am rămas surprinsă de cât de bolovănoasă e plaja! Nu cu pietricele, ci ditamai bolovănoii de să îți rupi picioarele pe ei și alta nu. Chiar și așa plaja era plină cu șezlonguri și umbreluțe, căci clienți erau cu duiumul în Batumi, după cum îmi spusese și patronul de la hotel. Turiștii sunt în principal ruși, georgieni și armeni, cât despre limba rusă, acolo o vorbește toată lumea.

Grădina Botanică

Știam că Batumi are o climă subtropicală, dar nu mă așteptam să fie chiar așa de cald – erau 37C și umiditate foarte mare, a trebuit să mă scotocesc după o pălărie că să nu mă coc sub soarele ăla cumplit. După câteva ture prin centrul orașului și prin zonele adiacente am realizat că aș mai avea timp să vizitez și Grădina Botanică. Știam că este la câțiva kilometri de oraș și inițial îmi spusesem, cu părere de rău, că nu am cum s-o vizitez și să ajung și la gară (aveam tren după masa), dar îmi rămăseseră vreo 2-3 ore și o vizită acolo pica perfect.

Nu prea știam cu ce autobuz pot să ajung la ”botanik” așa că m-am pus pe așteptat. Primul nu mergea acolo, al doilea nu, al treilea nu…la al patrulea am avut noroc. Spre deosebire de primul autobuz care avea aer condiționat, cel pentru ”botanik” era o vechitură hodorogită condusă de un moșulică la vreo 100 de ani. Chiar mă întrebam cum de nu ieșise nenea ăsta la la pensie, că părea să fie la vârsta potrivită. Și dăi și merge cu microbuzul ăsta ruginit prin Batumi, laolaltă cu localnicii, după care am ieșit din oraș și am început să urcăm un deal pe tot felul de serpentine. Hâța-hâța, stop, hâța-hâța, stop. La un moment dat am întrebat de Grădina Botanică, șoferul mi-a zis să mă așez mai aproape de el, am dat să mă ridic și au sărit toți pasagerii să mă oprească, crezând că vreau să cobor în stația greșită. După vreo alte 5 minute șoferul mi-a spus că am ajuns la ”botanik” și m-am dat jos.

Eram în vârful unui deal și undeva jos, în vale, se zăreau Batumi și Marea Neagră. Grădina botanică este una din cele mai mari din țările din fosta URSS și ce este special la ea este Marea Neagră care se vede printre copaci. Eu am pornit de la intrarea de sus și am coborât pe alei până am ajuns la o altă intrare. Cum am ieșit pe acolo am dat peste mai multe taxiuri așteptând, dar m-am gândit că gara trebuie să fie tot pe acolo, aproape, de ce să nu merg pe jos? Și am tot mers până când am realizat că sunt ”in the middle of nowhere” – în stânga și-n dreapta câmp, în față o șosea pustie, singurele vietăți cu care m-am întâlnit fiind… niște vaci.

Mă gândeam serios să mă întorc, deși mersesem o bucată bună de drum, când a venit un taxi spre mine și i-am făcut semn să oprească: i-am oferit șoferului 5 lari, el mi-a cerut 10, până la urmă ne-am înțeles pentru 7. Și de abia după ce am plecat cu mașina am realizat că erau mulți kilometri până la gară, nici vorbă să fi putut merge pe jos și să prind și trenul.

Cu trenul de la Batumi la Erevan

Gara de pasageri din Batumi este în afara orașului, în Makhinjauri. După vizita la grădina botanică m-am dus la gară, am mai verificat o dată la ghișeu dacă sunt în locul care trebuie (nu se știe niciodată…) și am plecat să cumpăr ceva de mâncare. În jur mâncare ioc! Ai zice că fiind o gară în cartier magazinele din zonă s-au adaptat și ele pentru cererea de papa bun, dar cred că eram unica persoană cu astfel de solicitări pe acolo, toți ceilalți pasageri își luaseră jumătate de frigider cu ei.

Cu jumătate de oră înainte de plecare a tras și trenul meu: Batumi – Erevan. M-am grăbit ca fraiera să intru să-mi las bagajul și m-a luat cu leșin: o căldură înăuntru de puteai să coci niște pâine acolo. Afară erau minim 37C (la umbră!), iar trenul stătuse probabil toată ziua sub soare, cu tăblăria încinsă. Am sperat, cu naivitate, că o dată ce pornim se va da drumul la aerul condiționat.

Încet-încet s-au mai urcat niște pasageri și am plecat la drum pe la 15.30. La prima stație, undeva lângă Batumi, s-au urcat o mulțime de oameni cu o mulțime de bagaje și s-a umplut vagonul ochi. Erau armeni care fuseseră în vacanță la mare cu toată familia, cu zeci de bagaje, din care cel puțin unul era plin cu mâncare.

Aceștia, oameni practici, s-au așezat la masă și au început să scoată de prin desăgi fețe de masă, farfurii de plastic, roșii, mezeluri, tot ce aveau. Timp de două ore toți pasagerii au mâncat, în timp ce eu mai aveam un pic și leșinam de căldură. Frățioare, dar ce zăpușeală! Nici vorbă de aer condiționat, mai mersesem cu trenuri din astea prin Rusia, dar acolo rușii aveau ”facilități” d’astea moderne, nu te coceau la foc mic!

Eu aveam patul de sus, așa că mi l-am aranjat cât de repede am putut și am urcat acolo. Ideea mea era următoarea: dacă mă mișc cât mai puțin cu putință poate o să mi se pară mai puțin cald. Și am zăcut acolo tot drumul, cu un evantai în mână, încercând să supraviețuiesc. Trenul era foarte curat, dar cam vechi, toate chestiile cu capac erau sigilate cu o bandă specială, saltelele și pernele erau cocoțate undeva sus de tot. Ulterior aveam să merg cu trenul de la Tbilisi la Baku cu un tren azer, dar acela a fost un tren nou, cu aer condiționat, care arăta mult mai bine.

Pe la miezul nopții am ajuns undeva, dar nu prea știam unde. Speram să fie granița cu Armenia, să pot scăpa de verificarea pașapoartelor și să dorm. Dar nu, eram… în Tbilisi! Și de abia atunci am înțeles de ce trenul ăsta făcea 16 ore de la Batumi la Erevan: el nu mergea drept, că nu exista linie decât prin Tbilisi, deci ocolea pe acolo.

A stat trenul în capitala Georgiei o grămadă, cam jumătate de oră, am prins și-un wifi pe peron, de m-am și mirat. Peronul gării arăta de parcă tocmai fusese bombardat, era foarte înalt și în unele locuri se prăbușise, formând niște văi adânci. Mă gândeam cu groază cum o fi restul orașului dacă gara arăta așa? Dar mă înșelam, aspectul peronului nu era reprezentativ pentru restul orașului.

Târziu de tot am plecat din nou la drum, transpirați și leșinați de căldură. Nici nu am adormit bine că m-a trezit însoțitorul de vagon: ajunsesem la granița cu Armenia și trebuia să prezint pașaportul. Un tip cu laptop s-a plimbat prin vagoane, a verificat documentele și asta fost tot. Femeile care avea paturi lângă mine erau foarte curioase cine sunt și de unde vin: una chiar s-a aplecat peste umărul grănicerului ca să vadă din ce țară e pașaportul meu: Romania, le-a informat bucuroasă pe celelalte pasagere. Clar, nu prea circulă mulți români prin părțile alea…

M-am trezit pe la 7 dimineața și, după ce am stat la o lungă coadă pentru un strop de apă la toaletă, a ajuns și trenul în Erevan. Era 8 dimineața, o nouă zi într-o nouă țară în care aveam să petrec o săptămână întreagă 😊

Lucruri utile: biletul de tren a costat 45.7 GEL (aproximativ 20,4 Euro) pentru un loc de dormit la clasa a treia.