Când am citit prima dată o carte de Elif Şafak (Cele patruzeci de legi ale iubirii) mi s-a părut un pic cam comercială. A trebuit să merg mai în urmă, la o carte mai veche, ca să-i apreciez scrisul.
Bastarda Istanbulului nu spune istoria unei singure țări, ci a două: Turcia zilelor noastre (dar și cea de pe vremea otomanilor) și Armenia, captivă într-o istorie care a rănit-o pe vecie, cea a genocidului armenilor. Nu știu dacă genocidul e o temă întâlnită și în cărțile altor scriitori turci, dar pentru mine a fost prima dată când am citit despre asta într-o carte de ficțiune și, mai mult decât atât, într-o carte scrisă de o scriitoare turcă! Din pricina cărții, Elif Şafak a avut și ceva probleme cu justiția din Turcia, fiind dată în judecată pentru unele replici ale personajelor armene care, zice-se, au insultat ”the Turkishness” referindu-se la milioanele de armeni masacrați.
Trebuie să fi fost complicat pentru Elif Şafak și dureros în același timp să scrie despre genocid și să încerce să înțeleagă felul în care acesta este perceput de turcii din ziua de azi, dar și de armenii care au imigrat în alte țări. Dacă pentru turcii contemporani aceasta este o poveste care nu are legătură cu ei înșiși (fiind vorba de imperiul otoman care a apus), pentru armeni nu există o distincție între turcii de azi și turcii de ieri, ei retrăind această poveste ca și când s-ar fi întâmplat de curând. Trecutul rămâne viu pentru cei care nu s-au împăcat cu el și pentru cei care au fugit departe de el.
The oppressor has no use for the past. The oppressed has nothing but the past.
Şafak vorbește despre subiectele acestea dureroase prin intermediul personajelor sale: două fete, una din Turcia, alta cu origini armene, caută, fiecare în felul său, să își descopere trecutul. Armanoush, americanca armeană de dincolo de ocean, a adoptat atitudinea de victimă a familiei sale dinspre tată, în timp ce pentru Asya, turcoaica din Istanbul, trecutul este o întinsă zonă albă, în care nu există nimic. Însă cartea nu este una tristă, dincolo de poveștile de demult mai există o alta, care pulsează de viață – este istoria iubirii unui oraș magnific, care a lăsat urme adânci în sufletele tuturor celor l-au locuit, fie ei armeni, greci, turci, evrei sau…moldoveni – Istanbulul. Este romanul nenumăratelor arome și al unor mâncăruri cu nume care îți lasă gura apă, este povestea familiilor mari de demult, cu istorii care se încrucișează peste veacuri. Bastarda Istanbulului este despre Istanbul, despre djnii din noi, despre destin și întâlnirea cu acesta, o întâlnire întotdeauna inevitabilă.
Puteți citi pe blog despre călătoriile mele în Turcia și în Armenia.
* * *
Țări și Cărți este un joc literar inspirat de www.ayearofreadingtheworld.com, la care am adăugat un strop de hazard. Jocul constă în tragerea la sorți a unei țări pentru fiecare lună a anului, lună în care trebuie să citesc o carte scrisă de un autor din țara respectivă.
Pentru luna mai am tras la sorți Turcia și am ales cartea Bastarda Istanbulului, de Elif Şafak. Alte cărți scrise de scriitori turci, care nu au trecut selecția: The Garden of the Departed Cats – Bilge Karasu, Songs My Mother Never Taught Me – Selcuk Altun, Last Train to Istanbul – Ayse Kulin, Portretul unei familii turcești. O poveste din Istanbulul de altădată – Irfan Orga.
După luna mai și Turcia, proiectul continuă cu celelalte țări trase la sorți:
Ianuarie: IrlandaFebruarie: MoldovaMartie: CipruAprilie: BelarusMai: Turcia- Iunie: Ucraina
- Iulie: Slovacia
- August: Marea Britanie
- Septembrie: Albania
- Octombrie: Estonia
- Noiembrie: Franța
- Decembrie: Serbia
