12 ore de mers cu trenul de la București la Baia Mare și apoi…dealuri verzi, ploaie răzleață, soare și nori de furtună plus un oraș mult mai frumușel decât mă așteptam eu. Am nimerit la o pensiune îngrijită unde am fost singurul oaspete (și în Sighetu Marmației a fost la fel) și, după ce a stat un pic ploaia și am băut o cafea, am plecat să explorez orașul.
Peste tot oamenii se pregăteau de zor să deschidă terasele, dar încă nu era nimic deschis. Nici Turnul Ștefan nu se putea vizita, deși teoretic era program și m-am tot învârtit pe acolo în speranța că poate-poate…Ba chiar am sunat la un telefon la care nu a răspuns nimeni.
În schimb am găsit deschis la Muzeul Satului, e mai mic decât cel din București, dar merită o vizită. De acolo am văzut un semn spre Mănăstirea Greco-Catolică Sf. Maria și am urcat dealul – mănăstirea e un loc bun de belvedere dacă vrei să vezi Baia Mare de sus. Norii ăia spectaculoși de furtună nu au fost doar de decor, n-a durat mult și a început o ploaie torențială urmată de un soare năprasnic.
Poti merge pe valea Izei si vei vedea alte minunatii ale naturii din Maramuresc. Conform traditiei, cica acolo e adevaratul Maramures.