O dată ajunsă la Baia de Fier am renunțat să vizitez peștera pentru o plimbare fără țintă prin împrejurimi. Am mai fost pe acolo acum 4 ani și încă mai am niște amintiri foarte clare de atunci: copiii care ne făceau cu mâna dintr-un sat de pe lângă Baia de Fier, șirul de brazi de pe lângă strada principală din Novaci, merele roșii care s-au împrăștiat pe sub scaunele din mașină. Eu, mai tânără și cu părul mai lung și niște jeanși pe care nu-i mai am acum.
Atunci locul mi s-a părut senzațional, acum strălucirea a început să pălească: peisajul bolovănos lunar, pustiu și pustiit, cu vaci placide păscând și localnici tăind lemne la baza stâncilor. Rufe puse la înmuiat la o cișmea, în sat, și un cârd de gâște sâsâind ca să-și apere puii pufoși.
Apoi, pentru că restul grupului a întârziat cam mult, am pierdut vremea pe malul însorit al pârâului cu o carte-n mână.
Citește și: Polovragi: mici noroace, hazarduri și potriveli
