Să explorezi o țară fără grabă și pe cont propriu mi se pare ideal, fără tururi pe fugă în care alergi dintr-o parte în alta și asculți ghizi povestind despre locuri pe care le-au văzut deja de o sută de ori și care nu le mai trezesc nicio emoție. E o experiență diferită să stai măcar câteva zile într-un oraș, să îți cauți singur(ă) drumul printre temple și să treci zâmbind pe lângă șoferii de tuktuk care îți spun ”Hallo madam, tuktuk better!”
Sumar
Kanchanaburi-Bangkok
De la Kanchanaburi nu există transport direct spre Ayutthaya, așa că a trebuit să mă întorc în Bangkok. Drum lung cu schimbarea de transport acolo, așa că m-am trezit la 5 ca să iau un minivan la 6.20, o oră la care orașul încă doarme, mai puțin angajații din autogară. Cu o cafea caldă și un loc chiar în față, lângă șofer, unde nu mai simțeam virajele drumului să-mi facă rău, am pornit spre Bangkok. Am prins un răsărit glorios, dar eluziv, care se tot ascundea prin spatele caselor.
Drumurile mai lungi au farmecul lor: am avut timp să citesc câteva ore, chiar să scriu la laptop dacă e destul spațiu pentru el. Cine are timp să se plictisească când orele sunt pline și viața la fel?
Bangkok-Ayutthaya
Când am ajuns în Bangkok am întrebat șoferul de BTS, stațiile de tren urban, șoferul a rugat o pasageră thai să mă ajute și fata asta amabilă a căutat pe telefon cel mai bun traseu pentru mine, m-a condus la stația de metrou, mi-a dat indicații despre cum să cumpăr bilet – nu că n-aș fi știut, dar își luase rolul în serios – apoi când m-a văzut că mă uit la peronul greșit a venit și m-a atenționat că trebuie să aștept trenul pe partea cealaltă. Nu pot să repet suficient de mult că oamenii sunt foarte amabili pe aici…
De la Terminalul Mochit trebuia să ajung la gara Hua Lamphong, acea veche gară care în curând va fi închisă și cursele mutate la o stație mult mai modernă. Dincolo de nostalgiile călătorilor, Hua Lamphong arată destul de prăfuit și neinteresant în interior. De acolo pleacă trenurile spre Ayutthaya (125 baht, 16 lei), cele mai multe fără aer condiționat, doar cu niște ventilatoare în tavan care nu prea fac vreo diferență. Călătoria a pornit poticnit, cu multe opriri în diverse stații din Bangkok, de aveam impresia că n-o să mai ieșim niciodată din forța gravitațională a capitalei.
Tharuadaeng Old city Ayutthaya
Am ajuns în Ayutthaya după aproape două ore, pe o căldură lipicioasă. Mulți șoferi de tuktuk la gară, pregătiți să primească hoardele de turiști care întârzie să apară, căci până și în Ayutthaya nu ajung mulți străini în perioada asta. Aplicația maps.me îmi arăta pe hartă un port de feribot care chiar exista, dar nu circula feribotul, așa că am luat un tuktuk până la hotel, o casă particulară cu podele din lemn.
Sus, de pe terasa casei, se vedea curba râului, iar în partea cealaltă, în parcarea goală în timpul zilei se înființa rapid o piață de noapte începând cu orele 5-6: tarabe cu supe sau dulciuri, frigărui sau pui prăjit, sucuri sau fructe de mare. Prima seară când m-am dus acolo m-am gândit că voi avea nevoie de un ghid ca să înțeleg oferta lor: ceea ce părea să fie o supă s-a dovedit a fi un sos dulce pentru tăiței pe care le-am mâncat cu niște murături neindentificabile.
Wat Rachaburana
Ayutthaya a fost a doua capitală Siameză după Sukhothai între secolele XIII-XVII, iar acum e sit UNESCO, cu un centru istoric cu multe temple (wat) în stil Khmer. O parte dintre temple sunt în centrul orașului și sunt relativ grupate, poți merge pe jos de la unul la altul, altele sunt un pic în afara centrului istoric. Șoferii de tuktuk se oferă să te plimbe de la un templu la altul pentru 200 baht, dar eu am vizitat templele în decursul a două zile și am preferat să merg pe jos între cele mai apropiate.
Primul templu la care am ajuns a fost Wat Rachaburana și am fost instantaneu cucerită și de frumusețea lui în linii pure. Față de templele moderne, cu o grămadă de decorațiuni aurii și brizbrizuri, ruinele păstrează doar linia arhitectonică și statuile lui Buddha.
Wat Mahathat
Lângă Wat Rachaburana este Wat Mahathat, cunoscut pentru capul lui Buddha înghițit de rădăcinile unui copac. La mijloc de ianuarie mulți arbori au frunze ruginii, de parcă e toamnă și-un septembrie încins, greu de crezut că în emisfera nordică e frig și zăpadă în același timp.
Wat Phra Ram
Ruinele templelor din Ayutthaya sunt în mijlocul unui parc mare și le poți vizita pe toate cu un bilet unic care costă 220 baht. La fiecare templu ți se ștampilează biletul – nu contează dacă mergi în zile diferite, se uită doar să nu fi fost deja la unul dintre temple.
Wat Phra Ram e ceva mai micuț decât celelalte temple și cu mai puțini vizitatori; e mai departe de celelalte și am mers prin parc peste multe poduri și bălți cu nuferi. În apă am zărit cu coada ochiului varani care dispăreau imediat ce simțeau o mișcare prin preajmă, dar le vedeam uneori botul pe care îl puteai confunda cu ușurință cu un ciot de lemn.
Wat Phra Sin Sanphet
Un templu interesant este Wat Phra Sin Sanphet, cu trei pagode (prang) și multe alei acoperite de frunze. Peste tot pe unde am fost am găsit destul de puțini turiști, așa că m-am putut plimba în voie și să fac poze fără înghesuială. Nu am văzut deloc grupuri organizate, doar turiști veniți pe cont propriu, fie străini, fie thai.
Lângă Wat Phra Sin Sanphet e un templu mai nou, iar alături e un mic bazar cu câteva restaurante, așa că am mâncat acolo, eram leșinată de foame. Parcul istoric din Ayutthaya este mare și nu prea găsești unde să mănânci lângă temple, doar pe străzile din apropiere.
Wat Chaiwatthanaram
A doua zi m-am dus la un templu în afara centrului istoric, Wat Chaiwatthanaram. Am luat un tuktuk (60 baht) – doamna care îl conducea a tot încercat să îmi vândă un tur, dar am zis pas. La Wat Chaiwatthanaram erau multe femei thai în costume tradiționale venite pentru o ședință foto la templu.
Wat Thammikarat
Wat Thammikarat e un templu care nu promitea multe zărindu-l de pe stradă, dar a fost diferit de toate celelalte: statui de animale și o zeitate înconjurată de o armată de cocoși bătăioși care mi-au amintit de povestirea Cockfight a lui Rattawut Lapcharoensap, dintr-o carte despre Thailanda terminată recent – Sightseeing.
A Lovely Table
După atâta alergătură am descoperit o cafenea drăguță cu o pisică blănoasă în fereastră și deserturi delicioase – A Lovely Table 😊
În căutarea agenției invizibile
După un tom yum cu mulți creveți am plecat să caut agenția de la care cumpărasem bilet online pentru Sukhothai, să mă asigur că dimineața știu unde trebuie să merg. A fost un mic coșmar să o găsesc, am întrebat vreo 10 persoane care fie îmi dădeau indicații greșite, fie prea vagi. M-am și mirat când în cele din urmă am găsit sediul agenției, deja renunțasem la biletul ăla și mă gândeam că va trebui să iau altul – și cu asta m-am vindecat de cumpărat online bilete de autobuz în Thailanda, e mult mai bine să le iei la fața locului, mai ales că nu e deloc înghesuială în mijloacele de transport în perioada asta.
Cazare în Ayutthaya
Am stat la Tharuadaeng Old city Ayutthaya, o cameră privată cu ventilator și baie comună a costat 945 baht (124 lei) pentru 3 nopți. E un pic în afara zonei istorice, dar oricum nu prea sunt multe hoteluri care să fie mai aproape. În prima noapte am fost singurul turist din hotel și am realizat seara târziu că proprietara nu locuiește acolo și mă încuiase în clădire – nu știu dacă lăsase cheia pe undeva, părea că nu, ceea ce a fost cam straniu.
