Weekendul trecut am fost într-o vizită fulger la Lugoj ca să-mi rezolv niște probleme administrative, în speță să-mi schimb buletinul cartea de identitate, care a avut chef să-mi expire exact anul ăsta. Vizita a fost fulger, însă drumul lung și plicticos – 8 ½ ore la dus, 8 ore la întors. Adică două zile pe drum ca să pot sta acolo o zi și jumătate.
Din fericire am prins o vreme neașteptat de frumoasă și o sărbătoare a toamnei, ocazie cu care am mâncat, ca tot omul, niște mici și-am băut un vin fiert. Din ce mi s-a povestit în oraș e mai tot timpul câte un festival, o sărbătoare, o rugă sau ce se mai găsește prin calendar, nu e ca și cum nu se întâmplă nimic.
Duminică am petrecut, iar luni dimineața la prima oră la 9 fără ceva m-am dus cu mama la poliție, ca niște flori, că eu aveam tren la ora 3 și trebuia să rezolv totul în dimineața aia. Când am intrat în locul cu pricina să mi se fac rău: puhoi de oameni, de parcă expiraseră toate bulitinili din județ exact în ziua respectivă! Întrebând în stânga și-n dreapta am aflat că îmi trebuie număr. „De unde se ia număr?”, am întrebat eu naivă. „Nu mai sunt numere!” Care va să zică numerele se terminaseră dis de dimineață, când încă mai dormeam, cei care așteptau la coadă fiind acolo de pe la 7 și ceva.
Ce puteam să fac? Am intrat în cămăruța în care se depuneau dosarele și m-am milogit pentru un număr. Vechea poveste: „Am venit de la București, ce mă fac, vă rog mult, etc.” Am primit numărul 30.
Programul era până la 12, mă gândeam că totuși am o șansă, cât poate să dureze pentru fiecare dosar în parte?! 5 minute, hai maxim 10. După jumătate de oră se ajunsese la numărul 2. Ei, și stând eu așa și meditând la vicisitudinile vieții a venit un nene la mine: că el o să vină a doua zi dimineața, nu vreau eu numărul lui? Și uite așa am avansat de la numărul 30 la numărul 12. Sunt eu norocoasă au ba? 😊
După vreo oră, văzând că intrase numărul 5, am zis să mă așez și eu la coadă, că nu se știe niciodată. Acolo altă belea: un cetățean la vreo 20 de ani s-a sesizat că eu aveam numărul 12, deși ajunsesem la poliție după el. Că el a venit de la 7 dimineața și cum e posibil ca eu să am numărul 12 și el 16? Că trebuie să aștept după el, etc. Puși în fața acestei flagrante nedreptăți sociale numerele 14 și 15, care așteptau și ele la coadă, i-au reamintit numărului 16 că rândul lui e după 14 și 15 și că oricum mai are de așteptat.
Înăuntru, la „dosare”, se stătea câte jumătate de oră, de parcă atunci se turna plasticul pentru buletin. Din când în când câte un „număr” ieșea și intra din nou: unul nu-și făcuse copie la certificatul de naștere, altul nu plătise taxa, celălalt n-avea dosar plic. Afară boncăluiau de zor pentru că tocmai se renova clădirea, un țigănuș a vrut să intre „doar pentru o poză” și era cât pe ce să fie linșat, o anume „Mona” a intrat și a ieșit de vreo 5 ori și a fost bănuită că avea „dosare în plasă” pe care le depunea pe furiș, etc.
Au trecut așa vreo două ore. Niște amărâți care așteptau de dimineață lângă ușă cu un dosar în mână au aflat că le trebuie „număr”. Nu aveau, așa că s-au dus acasă. Cei de la coadă au jubilat: plecase concurența!
Între timp 16-le a atacat din nou și a trebuit să apelez la arme mai speciale: am ridicat vocea și-am țipat la el. Numărul 16 a ripostat schimbând tactica, maimuțărindu-mă pe mine: „Ești din București, vooooi de mine…” și și-a dat ochii peste cap. Așa nu se mai putea, a trebuit să apelez la artileria grea: am chemat-o pe mama!
11 și ceva, a venit și rândul meu! Dau să intru și sunt poftită să ies, ca să intre o femeie cu un copil bolnav. Numărul 16 vocalizează din nou, în timp ce taică-su încearcă să-l mai tempereze. Eu m-am lipit de ușă, de acolo nu plec! Iar e rândul meu, de data asta chiar intru. Doamna se uită peste acte, totul e foarte bine, îmi face și poze, daaar… lipsește ceva: o copie a procesului verbal de predare primire a peștelui prăjit de duminică! Care este acasă în
Morala acestei povești este următoarea: trezit târziu să fii, noroc să ai și dacă ai număr ții cu dinții de el! Nu e nevoie să plecați în lumea largă în căutarea aventurii, autoritățile române vă oferă această șansă în mod gratuit, e suficient să le faceți o vizită 😊
vaaaai deci nu vreau sa incep aceasta discutie ca nu mi ajunge nici tot goagal si tot wordpressu la un loc. administratia p (ma scuzi dar deja m au apucat dracii), m a gasit angajata prin locuri de care nici eu nu stiam, m a maritat cu tata, m a pus la plata degeaba, mi-a gresit adresa si apoi ce sa vezi nu mai putem modfica ramane asa (la plata impozit), mi-a mancat nervii. mi- e groaza ori de cate ori ma duc acasa sa platesc vreo taxa. ii urasc din tot sufletul meu mic si negru, abia astept ziua cand o sa i dea pe toti afara si o sa i inlocuiasca cu roboti.
de ce puii mei in 2014 sa stai la coada, de multe ori in niste conditii de rahat, pt dreptul tau sau ca sa dai bani, sa dai nu sa iei?! toate s facute special ca sa fie incalcate sau discutabile, ca sa dai spaga sau ca sa te frece statul dupa pofta lui. culmea e ca nici privatu nu i mai breaz, am avut o telenovela cu enelu anu asta….si cu banca. pfiii gata tac, mi am stricat ziua :-p
ps – faina pasarela aia
Te-au maritat cu tata?! Asta-i buna, cum de le-a dat prin cap? Eu ma feresc ca dracul de tamaie de orice vizita la autoritati d'astea, dar uite ca uneori nu am scapare 🙁
Pasarela aia e cel mai bun lucru pe care l-au facut in Lugoj in ultimii ani. Langa ea se construieste un centru spa – nu stiu de unde au bani pentru asa ceva sau cine se presupune ca se va duce la spa, cert e ca se lucreaza de zor la ea 🙂
ai reusit sa faci sa para Lugojul chiar mai frumos decat este. te-as sfatui sa incerci sa saturezi pozele putin mai putin 🙂 . Din moment ce se distinge ca o poza este prelucrata, parca nu mai este asa de frumoasa.
am uitat ca am inchis blogul nr 2 (cufarul:-p) deci trebuie sa recuperez telenovela cu CASMB ul. da, apaream in intretinerea sotului, desi eu nu eram maritata. tata era sotul 🙂
da chiar, cine s o duce la spa? or fi facut ei vreun studiu de audienta :-p
Si livrarea? Te intorci sa-l iei, sau il ridica mama/vine prin posta? Eu l-am schimbat acum 2 ani, la mine a mers cam la fel, cred c-am intrat ultimul in ziua aia (de ce oare au program doar 2 ore?). Si mai si, nu aveam chitanta platita, iar posta cea mai apropiata are pauza de o ora exact in alea 2 ore de program de primit dosare. Faina sincronizare. Noroc ca i-am prins cu 10 minute inainte sa inchida.
Pentru ridicare i-am lasat mamei o imputernicire legalizata si il ridic de la posta cu pasaportul. Noroc ca am pasaport, ca altfel cred ca mai faceam un drum pana acolo…