„Aș lăsa totul și aș pleca în jurul lumii. Dar nu acum”

Citeam aseară un blog – pe telefon, pentru că nu intenționasem să citesc prea mult, dar m-a „prins” la un moment dat – și am ajuns la un articol din februarie 2013, cu o rezoluție a autorului ca în anul respectiv să se schimbe ceva, să lase totul și să plece în jurul lumii. Dar cum începusem cu cele mai recente articole știam că nu se întâmplase așa ceva. Pentru că deseori cursa alergătorului este mai puternică decât cel care aleargă.

Cred că sunt foarte mulți cei care își spun: când o să am bani, când o să am timp, când o să crească copiii mari, când va face plopul mere și alunul micșunele, atunci voi face și eu ceea ce visez de ani de zile să fac. Șiii…guess what? They don’t! Doi ani mai târziu, cinci, zece, sunt prinși în și mai multe lucruri care îi împiedică să facă ceea ce vor, de fapt, să facă. Pentru că visul este, într-un fel, o minciună. Ne mințim că ne vom face timp cândva pentru visurile noastre pentru că știm că nu ne vom face niciodată timp pentru ele. Pentru că știm că alte lucruri sunt mai importante pentru noi, iar presupusele piedici din calea noastră sunt doar niște scuze.

Nu ai nevoie de bani ca să călătorești în jurul lumii, ci de resurse ca să îi poți face pe drum, nu ai nevoie de mai mult timp ca să călătorești, ci să folosești mai înțelept ceea ce ai deja și nu trebuie să crească copiii mari ca să poți pleca de acasă, poți să îi iei cu tine.

În clipa în care te condiționezi (când, dacă), deja ai dat greș. Găsește soluții, nu scuze.

Pe de altă parte nu cred că o călătorie în jurul lumii este pentru toată lumea. E o fantezie ca să poți rezista. Te visezi pe o plajă exotică pentru că te așteaptă o zi de rahat. E ok să faci asta și apoi să revii la realitatea în care te simți bine. Oricine a fost singur pe drum chiar și pentru o perioadă scurtă de timp știe că e oarecum stresant. Nu e ca mersul cu metroul până la birou sau un city break în Europa. Poate fi și așa, dar nu întotdeauna. Într-un fel cred că e și periculos să pleci dintr-un impuls, fără să ai o minimă experiență a “aventurii”. Oamenii idealizează prea mult și când ajung în locuri străine au șocuri culturale și se simt dezamăgiți. Că ei își imaginau “lumea” altfel și atunci e vina lumii că nu e așa cum “trebuie”. Iar dacă pentru visul ăsta au strâns din dinți 20 de ani, atunci dezamăgirea e și mai mare și cazi și mai de sus.

Așa că dragii mei, dacă vă doriți să călătoriți, călătoriți azi. Nu când veți avea bani și timp și copiii vor fi la facultate, ci azi. Nu trebuie să vă abandonați viața și toate obiceiurile ca să faceți asta. Începeți modest și, după ce prindeți gustul, puteți îndrăzni mai multe. Vedeți ce vă place și testați cum e mai bine. Că n-o să vină nimeni mâine să vă spună: „Uite, dragă, 10000 Euro să călătorești și tu. Și-ți mai dau și doi ani în plus, bonus de la mine. Iar copiii, cățelul, pisica, îi țin eu până te întorci acasă. A, nici așa nu vrei?!”