Salutare, raportez din Aruba: apa e bună și e plină cu pești, soarele arde neîntrerupt, plajele sunt cu nisip alb și poți explora vestul insulei, spre farul California, sau să cauți cele mai frumoase plaje de acolo.
Deloc rău pentru o insulă atât de mică încât o poți străbate și pe jos, dacă îți pui mintea la asta.
Oranjestad
Capitala insulei Aruba e Oranjestad – sună a olandeză? Asta pentru că insulele Aruba, Bonaire și Curaçao (insulele ABC) aparțin Regatului Olandei.
Aruba e un teritoriu dependent cu status special în Uniunea Europeană, iar locuitorii sunt cetățeni europeni, însă dacă vii aici tot cu pașaport intri.
Oranjestad e mic și provincial, sunt maxim trei case colorate pe care le poți fotografia în centru (OK, poate cinci…), o mică piațetă cu un mall, o străduță pietonală și cel mai interesant loc din oraș – autogara de unde pleacă Arubusurile care traversează insula.
Totul e toropit de căldură tot anul, dacă vrei ceva mai multă acțiune trebuie să mergi în zona hotelieră, foarte dezvoltată, practic ca un al doilea oraș, cu resorturi uriașe, magazine și tot ce vrei tu.
Farul California
Am luat autobuzul până la Marriott, ceea ce a fost o pierdere de vreme, căci de la Marriott la plaja Malmok nu e nimic de văzut. După Malmok sunt câteva plaje micuțe, stâncoase, și m-am oprit în toate pentru o bălăceală.
La un moment dat am zărit un far alb pe un deal și am vrut musai să ajung acolo. E și un mic traseu de drumeție printre cactuși (nu am carnet de conducere, așa că toată plimbarea asta a fost pe jos), iar când am ajuns la farul California l-am găsit închis.
A venit iute cineva și mi-a deschis, se plătește intrare 5 USD sau 8 florini și poți vedea aproape toată insula de sus.
După ce cobori de la far e un drum spre partea cealaltă a insulei, spre plaja Westpunt. Pe partea asta a insulei Aruba bate vântul și valurile sunt mari, așa că nu e rost de plajă pe acolo, dar locul e fermecător, sunt tot felul de stânci netezite de vânt.
Aruba are tot felul de copaci singuratici pe malul mării, inclusiv în partea de vest a insulei. Până am ajuns acolo mi se făcuse cam rău, era foarte cald și terminasem de ceva vreme apa de băut.
În oraș n-am găsit nimic, doar hoteluri și reședințe private. Până la urmă m-am oprit la un hotel și am rugat un om să-mi dea un pahar de apă – am primit două, cu gheață, cea mai bună apă din ziua aia 😊
Cele mai frumoase plaje din Aruba: Divi – Manchebo – Eagle
Două săptămâni în Aruba au însemnat pentru mine remote working pe marginea piscinei și plimbări ocazionale pe cele mai frumoase plaje de pe insulă: nisip alb, apă azurie, vreme perfectă.
Plaja Divi e drăguță, dar ceva mai departe e alta mult mai frumoasă: o fâșie lată de nisip fin și alb, plaja Manchebo.
În Aruba apa e grozavă – temperatura potrivită și adâncă, nu ca în Playa del Carmen unde trebuia să mergi o grămadă și tot până la genunchi îți ajungea.
Eagle Beach e o plajă lungă, cu multe șezlonguri, despre care se spune că e cea mai bună din Aruba. Plaja e cunoscută pentru un copac cu trunchi răsucit care a crescut pe malul mării, sunt mulți copăcei pe acolo care preferă plajele altor pământuri mai stabile.
Am ajuns la Eagle Beach într-o zi ploioasă și am stat în apa caldă minute în șir, în timp ce stropii alergau în jurul meu, învăluind totul în ceață. Jumătate de oră mai târziu nici n-ai fi zis că fusese vreun nor pe acolo.
Baby Beach & Seroe Colorado, în estul insulei Aruba
Am citit undeva că cele mai bune plaje din Aruba sunt în estul insulei, lângă San Nicolas, așa că m-am dus până acolo să le văd: sunt două plaje în partea aceea, Rodger’s Beach și Baby Beach, ultima mult mai frumoasă și mai populară.
Baby Beach e o plajă adăpostită de un golf, cu apă de mică adâncime (de unde și numele). E destul de departe de oraș, dar există un restaurant și câteva baruri pe plajă. Față de plajele din vestul insulei, am găsit un loc mai izolat, dar tot Manchebo mi s-a părut cea mai frumoasă plajă de pe insulă.
De pe plajă poți merge pe jos până într-o zonă în care încep stâncile din Seroe Colorado. Am trecut pe lângă un cimitir de animale: zeci de mici cruci pentru căței și pisici, ba chiar și un iepuraș „Coco” – nu știu cum a luat ființă acest cimitir în capătul extrem al insulei, dar era plin de morminte pe acolo.
La Seroe Colorado era și un pod natural pe care nu l-am văzut, căci a început o ploaie torențială: am așteptat o vreme să se oprească, dar când am văzut că nu contenește, ba chiar că tună, am început să cobor, nu părea locul ideal în care să fii pe timp de furtună.
Mai sunt câteva plaje sălbatice pe partea aceea a insulei, dar pentru mine erau prea departe. De la Ancora Roșie drumul s-a întors în San Nicolas unde e stația de autobuz.
Lucruri utile: din Oranjestad există un autobuz care merge până în San Nicolas (bilet 4.5 florini sau 2.5 USD), dar oprește departe, la vreo 5 kilometri de plajă.
Am făcut o parte din drum pe jos, apoi m-a dus cineva cu mașina. La întoarcere am făcut traseul pe partea cealaltă și am luat un colectivo până în Oranjestad.
Workation în Aruba
Care erau șansele ca în același Airbnb să fie mai multe persoane care lucrează remote? Am întâlnit-o pe Vicky din Belgia, care și-a făcut curaj să-și întrebe șeful dacă poate lucra din altă parte o vreme și… s-a putut, ba chiar i s-a spus că putea face asta de acum șase luni.
Aruba e pentru vacanțe… sau pentru ce vrei tu. Cum sună o pauză de relaxare… în piscină?
În Aruba am stat într-un Airbnb, 13 nopți de cazare într-o cameră privată au costat 1711 lei.
Alte insule
Vacanțe exotice: cele mai frumoase insule tropicale din lume
Insulele Comore: când ciclonul aduce ploaie & tensiuni sociale
Zanzibar: dar ce de turcoaz și alb imaculat avem aici!
Seychelles, Insula Mahé: m-am uitat în sus și cerul era tot acoloExplorând Mauritius de la nord la sud. Dar mai mult prin sud
Insulele Feroe, o săptămână prin peisajele verzi din nordul Atlanticului
Saint Lucia: o insulă cu minunății & cu doi Piton
Maldive, turcoazul incredibil din Insula Guraidhoo
Insula Rottnest: golfuri, plaje și quokkas prietenoși
O zi de splendoare: insulele Similan
Maldivele turcesc: Adrasan și Insula Suluada
Plajele perfecte din Caraibe: o zi pe insula Saona
Insula Holbox, albul infinit
Koh Rong, insulele de lângă Sihanoukville
Realism magic pe insula Ometepe
Insula Zapatilla, o zi explorând arhipelagul Bocas del Toro
Insula Floreana, Galapagos: culorile naturii
Ischia și Procida, două insule într-o zi