Arad, într-o plimbare de o zi: parcă m-aș fi plimbat prin Viena, dar o Viena mai mică și mai decrepită. Dacă ar fi avut și cafenele elegante pe strada principală iluzia ar fi fost perfectă. Ce am vizitat acum nu seamănă deloc cu orașul pe care mi-l amintesc dintr-un trecut îndepărtat ca fiind Arad: ori îmi amintesc eu greșit, ori mi-a luat aproape o viață ca să învăț să privesc.
Orașul cu tramvaie
Aradul se vizitează ușor: începi de la gara elegantă și continui pe un bulevard lung, flancat de clădiri în stil Secession și vechi palate. Tramvaie roșii sau verzi traversează bulevardul, păcat că nu le-au împodobit de sărbători și pe astea, cum se întâmplă la Viena.
Sfântul Gheorghe luptându-se cu balaurul paraginii
Multe clădiri frumoase prin Arad, dar nu foarte îngrijite, se vede că a trecut timpul peste ele fără reparații sau restaurări semnificative. Am intrat la întâmplare într-o curte, ademenită de niște porumbei care făceau gălăgie, am văzut o scară largă și am urcat, de curiozitate, doar ca să descopăr pe tavanul casei scării pe Sfântul Gheorghe luptându-se cu balaurul. Nici Gheorghe nu era într-o stare prea bună, dar ce bucurie să găsești întâmplător așa ceva!
Secession style
Mă plimbam deja de vreo jumătate de oră și mă rodea un gând, îmi aducea aminte de ceva Aradul ăsta, de o toamnă târzie – început de iarnă într-un oraș mai mare și mai cosmopolit, ah, da, de Viena îmi amintea! Stilul Secession se remarcă prin palate de mari dimensiuni, cu interioare largi, dotate cu confortul unei epoci apuse, și cu fațade bogat decorate. Stilul arhitectural vienez s-a răspândit din capitala imperiului până în celelalte provincii, în Aradul aflat sub administrație austriacă.
Orașul de pe Mureș
Istoria Aradului se leagă de un alt moment important din istoria țării: Marea Unire. Mai multe clădiri din Arad au jucat un rol în procesul unirii, ca fosta redacție a ziarului „Românul” sau case particulare din Arad în care s-au purtat tratative sau s-au desfășurat activități politice.
Piața Avram Iancu
De la Teatrul Ioan Slavici ajungi rapid într-o piață mare cu multe clădiri frumoase – Piața Avram Iancu, iar de acolo la Casa cu lacăt, care se remarcă doar prin asta, are un lacăt mare la unul dintre colțuri.
Fortăreața interzisă din Arad
Ultima oprire urma să fie Fortăreața din Arad, o promisiune și o dezamăgire în același timp, pentru că nu se poate vizita, este unitate militară și n-ai voie nici măcar să faci poze la fortificația care se vede din stradă. Am trecut Podul Decebal pe jos, m-am lămurit că nu pot vizita fortăreața și vechea Biserică Franciscană din incinta sa și m-am întors în centrul orașului, la o ciorbă caldă și un pic de hoinăreală prim magazine.
Lucruri utile
De la București la Arad am mers cu un tren privat – Astra Carpatica, un bilet online la cușetă de 4 locuri a costat 140 de lei. Apropo, am fost impresionată de condițiile acestui operator privat: condiții mai bune decât la CFR, vagoane elegante, o baie curată care avea și duș și uscător de mâini. Păcat că nu operează mai multe rute, aș mai călători cu ei.
