De ce am renunțat la DSLR pentru un compact Sony RX100 IV

După ce m-am întors din China am renunțat la aparatul DSLR (un Nikon D90 care m-a servit mulți ani la rând) și am început să folosesc un compact Sony RX100 IV. Motivele pentru care am renunțat la DSLR: aparat prea mare și prea greu, tehnologie învechită (nu puteam transfera fotografiile pe mobil), fotografii proaste în lumina slabă, filme de calitate slabă.

Sigur că exista și varianta în care îmi cumpăram un alt DSLR, de data asta full-frame, însă două lucruri nu-mi dădeau pace: un full-frame face fotografii mai bune, dar e la fel de masiv și de greu ca orice DSLR (iar eu oricum nu sunt fotograf de profesie și nu mi-am propus să rup gura târgului cu fotografiile mele), iar costul mare nu se justifica pentru niște fotografii de vacanță.

Aparat foto călătoriiEforie Nord

Am avut noroc să pot testa prin HubPhoto întâi un mirrosless Olympus, care nu mi s-a potrivit, apoi un Sony RX100 IV care mi-a atras atenția de când l-am văzut: e foarte mic și are multă tehnologie în carcasa aia mică. În afară de dimensiuni, pentru mine era esențial să pot fotografia în format RAW și să pot folosi setări manuale – eram un pic sceptică că un compact, chiar și premium, poate face fotografii la fel de bune ca un DSLR, dar am descoperit că poate! Și mai are câteva avantaje:

#1. E foarte mic, cât o săpunieră. Adio aparat cărat pe umăr sau care să îți ocupe jumătate din rucsac, RX-ul îl poți ține în palmă sau îl strecori în buzunarul hainei! Fiind micuț de multe ori îl iau zilnic la mine, nu se simte diferența pe lângă multe alte chestii care își găsesc loc în poșetă. Dimensiunile mici pot fi un dezavantaj pentru cei cu mâini mai mari, dar există un grip care se poate monta pentru a-l putea apuca mai bine. Pentru mâinile mici e perfect! 🙂

#2. Nu atrage atenția. Un DSLR intimidează, chiar dacă nu e un model superior, și atrage atenția, e ca elefantul din cameră pe care n-ai unde să-l ascunzi – oamenii se feresc, devin conștienți că ai îndreptat un aparat către ei, dacă îi rogi să îți facă o poză cu un DSLR refuză sau nu știu să se uite în vizor, confundă DSLR-ul cu un aparat de filmat și te iau la rost că îi filmezi (mai ales pe la țară e temerea asta), în unele muzee e încadrat la aparate profesioniste (ai voie să faci poze cu telefonul, dar nu cu un aparat ”profesionist”, deși tu tot amator ești).

Aparat foto călătoriiCălimănești

Cu un compact toate problemele astea dispar: e mic, deci lumea nu se teme de el, îl poți ascunde în palmă, nu prea există riscul să ți-l fure cineva pentru că nu pare scump (deși este). Pentru mine a fost o încântare să pot face fotografii în momente în care, în mod obișnuit, nu aș fi avut aparatul la mine, să redescopăr bucuria de a fotografia nimicuri și de a trăi momentul, în loc să mă preocupe fotografiatul.

Cazanele Dunării

#3. Poți transfera rapid pozele pe telefon. Sony RX100 IV are wifi prin care îți poți conecta telefonul la aparat. Îți mai trebuie o aplicație – Imaging Edge Mobile pentru Android – și poți transfera fie pozele pe care le selectezi, fie tot setul – durează câteva secunde sau câteva minute, în funcție de cât de multe sunt. Dezavantajul e că, chiar dacă fotografiezi în format RAW, nu poți transfera decât fișiere jpg pe telefon.

Aparat foto călătorii

#4. Are aceleași opțiuni ca un DSLR: format RAW, setări manuale (plus A, P sau S). Fișierele RAW sunt neprocesate și conțin mai multe date pe care le poți edita ulterior fără să strici imaginea; pentru mine a fost foarte util să fotografiez RAW încă de acum 10 ani – pe măsură ce am învățat mai bine să editez fotografii, am putut scoate mai mult și din cele vechi, pe care nu știusem să le editez la momentul acela.

Spre Vârful Midzor, Serbia

#5. Are ecran rabatil și este ”selfie friendly”! Poate părea un moft, dar dacă vrei să fotografiez din unghiuri dificile, un ecran rabatabil e foarte util. În plus, Sony RX100 e ”selfie friendly” – poți să rabatezi ecranul și să întorci aparatul și te vezi în ecran înainte de a apăsa pe declanșator. Bonus: are și timer, îți lasă timp să îți alegi cel mai bun zâmbet pentru un selfie 🙂

Aparat foto călătorii

#6. Se poate încărca cu orice cablu micro-USB. De exemplu cu încărcătorul telefonului! Sau cu o baterie externă. Deși are și încărcător separat, nu e obligatoriu să-l iei la tine (la Nikon încărcătorul era de dimensiunea lui Sony RX100). Acumulatorul Sony nu rezistă foarte mult (250 și ceva de cadre, zice manualul), oricum mult mai puțin decât la Nikon, care rezista și trei zile întregi fără încărcare. La Sony RX, dacă filmezi sau te uiți la pozele pe care le-ai făcut, bateria se consumă și mai repede. Soluția mea e să închid aparatul după ce trag câteva cadre, în loc să îl las deschis minute în șir între mai multe cadre. Am și o baterie externă de rezervă, dar până acum n-am avut nevoie de ea. Alternativ, mai puteți să vă cumpărați un acumulator de rezervă.

Ch9 Kaffeehaus, Brașov

#7. Filmează foarte bine. Încă n-am explorat destul partea asta, pentru că mi se pare foarte greu să editezi filme și să faci vlogging, dar Sony RX100 IV pentru asta a fost gândit, ca un instrument pentru vloggeri: filmează în format 4K, are autofocus foarte bun, e sharp, filmează slow motion. Dezavantaj: după ce filmează nu mai poți folosi imediat aparatul cât timp procesează filmarea (10-20 secunde).

Șimon

#8. Obiectiv luminos (f1.8). Asta înseamnă fotografii mai bune în lumină slabă. Modelele mai noi au un obiectiv mai puțin luminos (f2.8). Nu știu dacă e mai bine…

Aparat foto călătorii

#9. Filtru neutral density (ND) inclus. Un astfel de filtru blochează o parte din lumina naturală foarte puternică și te ajută să nu supra-expui fotografiile. O dată pus filtrul pe ON, scade luminozitatea obiectivului și trebuie schimbate și celelalte setări. Similar, dacă vrei să faci poze în interior trebuie să dezactivezi filtrul ND ca să nu ai poze prea întunecate.

Bran

#10. Vizor electronic. L-aș trece mai mult la dezavantaje, e o mare diferență între un vizor optic, cum au DSLR-urile, și unul electronic, prin care imaginea se vede destul de ciudat. Vizorul electronic e util pe soare foarte puternic, când nu vezi nimic pe ecran, deocamdartă nu l-am folosit, nu mă pot obișnui cu el. Însă el există, e pop-up (se ascunde în aparat) și îl pot folosi, dacă am nevoie.

Brașov

Sony RX100 IV e perfect pentru cei care vor un aparat mic de rezervă pentru situațiile când nu nu poți să cari toată trusa foto după tine. E perfect pentru doamne, pentru poșetele lor mici și pentru momentele când vrei să-ți faci un selfie fără să te chinui să apeși pe butonul telefonului. Dar, mai mult decât orice, Sony RX100 IV e perfect pentru călătorii! Pentru vacanțele în care vrei să trăiești momentul, iar aparatul să fie acolo, în buzunar, fără să-ți incomodeze în niciun fel bucuria 🙂

Pe eMAG Sony RX100 IV costă un pic peste 3100 lei. Poate mai puțin de Black Friday 🙂

  1. Si observi diferente notabile intre a edita RAW in loc de JPEG pentru fotografiile care le adaugi pe blog? Am incercat o vreme (scurta) sa fotografiez RAW, dar nu prea am vazut vreo diferenta la editare, asa ca am renuntat.

    1. În RAW poți face modificări pe care jpg nu ți le permite: poți schimba balansul de alb, poți corecta supra-expunerea… Jpg e un fișier final, comprimat – anumite editări, dacă le faci direct în jpg, arată destul de rău.

    1. Dacă simți că nu te ajută, poate nu are rost să investești timp în asta. Sau poți să fotografiezi RAW + jpg (aparatul meu face asta), să ai și RAW în caz că vei avea nevoie vreodată…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *