Anticarul din Kabul

1. Se interzice ca femeile să se expună fără burka.
2. Se interzice difuzarea muzicii.
3. Este interzis să te bărbierești.
4. Rugăciunea este obligatorie.
5. Se interzice creșterea porumbeilor și a păsărilor de luptă.
6. Eradicarea narcoticelor și, prin urmare, a celor care le folosesc.
7. Se interzice înălțarea zmeielor.
8. Se interzice reproducerea imaginilor.
9. Se interzic pariurile.
10. Se interzic coafurile englezești și americane.
11. Se interzic dobânzile din împrumuturi acordate, comisioanele din schimburi valutare și comisioanele din tranzacții.
12. Se interzice spălarea rufelor la râu.
13. Se interzice muzica și dansul la nunți.
14. Se interzice cântatul la tobe.
15. Se interzice croitorilor să coasă hainele femeilor sau să le ia măsuri.
16. Se interzic practicile vrăjitorești.
(Decretele talibanilor din septembrie 1996)

O carte care mi-a lăsat un gust amar și mi-a mai tăiat din cheful de a vizita Afganistanul. Cum s-a putut întâmpla asta, să se ajungă de la o țară relativ modernă în anii ’70 la aberațiile de mai sus, emise de capetele unor talibani?

Anticarul din poveste, oricât de citit și progresist ar fi el pentru locurile acelea, e un patriarh tiranic, care preferă să își țină copiii la muncă, decât să-i trimită la școală. Un puști obraznic de 17 ani se crede îndreptățit să le vorbească de sus mamei și surorilor lui doar pentru că e bărbat. O adolescentă care s-a dus în parc (singură!) cu un băiat e considerată “târfă” și bătută cu o sârmă. Altă fată (cea mai mică a anticarului) îi slugărește toată viața pe ceilalți și nu are curajul să se înscrie la școală și să viseze la un viitor mai bun. Viitorul femeilor afgane este unul singur: soție, mamă, servitoare în casă.

Doar câteva femei au îndrăznit, după căderea talibanilor, să renunțe la burka și să se întoarcă la slujbele lor, în general de profesoare, deși burka fusese inițial un port al familiei regale și al celor bogați, nicidecum unul tradițional. Când anticarul, om la vreo 50 și ceva de ani, decide să-și ia o a doua soție (una de 18 ani) din chiar propria lui familie, el este în dreptul lui, chit că celelalte femei nu sunt de acord cu asta. Pentru că cel care are banii stăpânește.

Închei cu o poezie (“landay”, care înseamnă “scurt”) a unei poete afgane despre căsătoria de pe la ei:

Oameni cruzi, îl puteți vedea pe bătrânul
ce se îndreaptă spre patul meu
și mă întrebați de ce plâng și-mi smulg părul.

Oh, Allah, încă o dată m-ai aruncat într-o noapte întunecată
Și din nou tremur din cap până în picioare.
Trebuie să pășesc în patul pe care-l urăsc.