Am venit în Antalya ca să regăsesc vara și să-mi îndeplinesc o dorință mai veche: de a vizita Riviera Turcească în care poți combina vizite la locuri istorice cu peisaje excepționale și croaziere pe Mediterană. Plus, știam că aici va fi mai ieftin de trăit și asta e de luat în calcul când plănuiești să stai câte o lună pe undeva.
Kaleiçi
Cel mai bun moment pentru a vizita Kaleiçi este dimineața devreme, când încă nu s-a trezit orașul: e mai răcoare, orașul a aproape pustiu și poți zări mai clar munții. În timpul zilei, din cauza umidității, munții din zare sunt tot timpul încețoșați, ca o creastă de nori care sunt și nu sunt acolo.
Stau la câteva minute de Poarta lui Adrian, dar nu pe partea turistică a orașului vechi, ci în cea care le-a rămas localnicilor și pisicilor, un labirint de străduțe înguste pe care nu poate intra o mașină mai mare și care sunt denumite poetic cu nume precum 1806 sau 1769. La sosire m-am dat bătută după ce am luat toate străzile la rând fără să o găsesc pe cea care trebuia și l-am sunat pe tipul de la hotel, într-o mică criză de nervi.
Stau într-un hotel ”butik” (toate sunt butik pe aici), o fostă locuință otomană convertită într-un hotel. E o afacere de familie, așa că proprietarii locuiesc tot aici și deși a fost printre cele mai ieftine cazări pe termen lung găsite în Antalya, s-a dovedit a fi o alegere bună. Am o cămăruță mică, dar fără aer condiționat, doar cu un ventilator care toarce neobosit încontinuu, și am acces la bucătăria familiei unde pot găti dacă rezist la căldura de acolo. Curtea centrală e umbrită și un ventilator uriaș aduce un strop de răcoare. Sunt de o săptămână deja și musafirii se schimbă încontinuu, doar eu sunt tot aici.
E plin de ruși în Antalya, sunt atât de mulți încât sunt sigură că e a doua limbă vorbită pe aici, iar unii turci iau cursuri intensive de rusă. Turcii sunt foarte curioși, mereu vor să știe de unde ești și chiar dacă nu vorbesc foarte bine engleza, majoritatea se descurcă să spună câteva cuvinte. Sau măcar prețul în lire, dacă nu altceva.
Sunt probabil și printre cei mai puțini conservatori din țară: vezi puține femei cu capul acoperit și uneori e greu să deosebești o turcoaică de o turistă. Magazinele sunt pline cu haine moderne la prețuri ridicol de mici și nu e nicio problemă să umbli în maieu și pantaloni scurți pe stradă. În alte locuri din Turcia ar fi.
Orașul abundă în magazine cu branduri necunoscute care vând absolut orice la prețuri care bat orice concurență, de la costume de baie până la geci de iarnă, papuci de plajă, parfumuri și articole pentru casă. Au supermarketurile lor, Migros e printre cei mai mari, dar au și Carrefour în care nu găsești ceva diferit.
Sunt multe produse specifice țării, tot felul de tipuri de brânză, caimac (care nu m-am lămurit la ce se folosește), sujuk, un cârnat picant care se taie felii și pe pune pe ouăle gătite ochiuri, ayran, care e la fel ca laptele bătut și multe altele. Nu se găsește alcool în magazine și nici apă minerală carbogazoasă, m-am ars de vreo două ori cu ceva similar care s-a dovedit a fi o apă gazoasă dulce cu aromă de lămâie.
În general poți plăti cu cardul în magazinele mari, dar e bine să ai și bani cash – bancomatele băncilor te taxează cu un comision cam piperat dacă vrei să scoți bani, dar am descoperit că PTT (poșta locală) are bancomate și nu-ți ia comision. Folosesc cardul Revolut, la fel ca în Germania, ca să nu mai plătesc comisioane de conversie valutară.
Spre deosebire de prima mea vizită în Turcia de acum șase ani, acum nu prea mai e nimic banat online: poți accesa Facebook și Instagram și cam toate site-urile externe. Singura problemă e la Booking, care nu poate fi folosit în Turcia pentru rezervări domestice, doar internaționale, dar asta se rezolvă rapid cu un proxi.
În weekend mi-am rezervat mai multe tururi organizate: cel mai bine să le cumperi fizic, nu online, informațiile online sunt destul de înșelătoare în perioada asta. La un tur rezervat pe Viator am aflat că nu se mai ține din cauza covid, deși apărea disponibil; m-a contactat turcul de la agenție și am rezervat pe whatsapp. Altele le-am luat de la o agenție, în avans, și am plătit cu cardul. Nu toți agenții de turism vorbesc engleza, însă unii vorbesc surprinzător de bine. Pentru transportul public cumperi niște carduri cu 1 sau 2 bilete dus-întors care se validează în mașină.
V-am spus că este foarte cald aici? Maxima e pe la 38, dar din cauza umidității se simt ca 45. Cel mai rău a fost la Perge și Aspendos – deși în mașină era aer condiționat, ora petrecută afară ca să vizitezi ceva te turtea pur și simplu. Cel mai bine e în croaziere, turcii au niște vase din lemn numite gulet, care se clatină pe apele Mediteranei ca o coajă goală de nucă. Sunt peste tot aceste gulet și te poți plimba cu ele până nu mai poți.
Plaja Konyaaltı
În Kaleiçi sunt câteva plaje private printre stânci și te poți bălăci și în micul port unde e ”plaja” publică, dacă îți permit valurile. O plajă mare și lungă este Konyaaltı, din orașul vechi până acolo se ajunge cu un tramvai cam în 30 de minute. Plaja e cu pietricele mici și rotunde, iar apa se adâncește brusc și mult, dar valurile sunt blânde. E foarte frumos seara, când apune soarele peste munți.
Cascada Düden
Cascada Düden e spre marginea orașului și se varsă în mare, autobuzele care merg la Plaja Lara opresc și lângă cascadă.
Plaja Lara
N-am apucat să văd decât o bucățică, până am ajuns acolo s-a înserat.
Covid
Turcia a relaxat restricțiile de călătorie acum ceva timp, nu ești testat la sosire, nu trebuie să vii cu test negativ de acasă și nici nu stai în carantină. În avion am completat o declarație cu adresă și persoană de contact, la sosirea în aeroport mi-au pus o ștampilă în pașaport și asta a fost tot, nu s-a uitat nimeni la mine. Măsurile luate în Antalya sunt la fel ca în multe locuri: mască obligatorie în mijloacele de transport și în magazine, verificat temperatura în magazinele mari, dar, spre deosebire de Berlin, aici lumea poartă mască și pe stradă, în ciuda căldurii.
Sunt mulți turiști, dar probabil nu la fel de mulți ca de obicei – într-un tur ne-am nimerit un grup pestriț cu oameni din Jamaica, Puerto Rico, US, UK și eu, toți voiau să călătorească, chiar și în timp de pandemie și făceau schimb de informații despre unde poți să mergi acum prin America Centrală și de Nord. Mi s-a făcut un dor nespus după vremurile alea, dar hei, față de astă primăvară când am stat atâtea luni în casă, acum e ceva sublim.
