Syros
”Efcharistó!” repetă Maria, încercând să mă învețe primul meu cuvânt grecesc. ”Efcharistó! How do you say thank you in Romanian?””Mulțumesc””Ah, too difficult for me now…”, se alintă ea în timp ce urcăm scările.
Maria a fost gazda mea din insula Syros, o doamnă mămoasă și bună care ține un hotel în Ermoupoli, capitala insulei, dar și a tuturor insulelor din Ciclade. Am ajuns acolo după o scurtă călătorie cu feribotul din Mykonos, iar din port m-a preluat soțul doamnei, care m-a dus cu mașina până la hotel, deși acesta era la 5 minute de port. De fapt, aveam să constat că acest serviciu (pick-up from port) e larg răspândit prin insule, indiferent de distanța până la hotel.
Ano Syros
Mi-am lăsat grăbită bagajul și am plecat spre Ano Syros, pe care îl zărisem de la sosire. Acesta a fost, în trecut, un oraș de sine stătător, construit pe un deal, cu o catedrală catolică în vârf, dar după dezvoltarea orașului Ermoupoli cele două s-au unit, formând un singur oraș. Ano Syros a fost construit de venețieni pe la începutul secolului XIII și și-a păstrat, de atunci, aspectul medieval, cu străduțele înguste care urcă până sus, în vârful dealului, unde se găsește catedrala. Venețienii au adus cu ei și propria religie, cea catolică, încă dominantă în insulă. Ca un răspuns la dealul semeț al catolicilor, ortodocșii și-au ridicat și ei o catedrală pe dealul învecinat, astfel că din port, de lângă mare, vezi două dealuri cu două biserici în vârf stând unul lângă altul.
În Ano Syros la ora amiezii nu era nimeni pe stradă, în afară de o mulțime de pisici sfioase care fugeau la apropierea mea. Turiști aproape zero – în afară de mine și de două doamne nu mai era nimeni pe acolo. Ajunsă la o bisericuță catolică am găsit-o goală, cu porțile deschise și fără nimeni având grija ei sau a vreunui potențial hoț.
M-am așezat să mă odihnesc un pic și era atâta liniște încât nu-mi mai venea să plec. Doi pași mai sus un bătrânel citea ziarul pe un scaun, în fața casei, și mi-a dat indicații în franceză ca să ajung la catedrală. Aceasta era și ea deschisă și pustie, singurele uși închise fiind cele care duceau la o terasă de unde se vedea portul. Am coborât pe străzi până când am găsit o altă terasă cu bănci albe și de abia acolo m-am putut bucura de priveliștea mării.
Ermoupoli
Nu știu cum e Ermoupoli în plin sezon turistic, dar în acele zile de septembrie am descoperit cu plăcere un oraș care aparținea localnicilor și în care piscinele naturale amenajate în oraș te invitau la tot pasul să te bălăcești în mare. Apa era foarte curată și puteai vedea fundul mării până la peste doi metri adâncime. Într-unul din locuri, coborând spre un astfel de loc amenajat pentru baie, am trecut pe lângă o grădină a pisicilor, în care acestea aveau orășelul lor, iar mâțele leneveau pe divanuri construite special pentru ele.
Marea era adâncă, iar pe fund erau niște pietre uriașe, albe și ovale, pe care tot încercam să le ating cu vârful picioarelor. Am coborât în mare ca într-o piscină, pe o scăriță, și apoi am înotat prin apa foarte limpede. După care m-am așezat pe margine, am scos felia de pepene cumpărată mai devreme și am început să smulg bucăți din ea și să le mănânc, însetată, uitându-mă la apa aia minunată, în care apăreau, imediat după ce dispăreau oamenii din preajmă, pești colorați ca cei pe care îi vezi de obicei în acvarii.
La stânga mea, pe niște stânci mângâiate de valuri pe care crescuseră alge verzi și mătăsoase, am descoperit, uimită, crabi maronii care pășteau alge și peștișori colorați care nu mai știau cum să iasă dintre stânci. Câțiva oameni făceau snorkeling și a fost prima dată când mi-am dorit să fac și eu asta.
A fost una dintre cele mai plăcute după-amiezi petrecute pe insule, în care m-am bucurat de un oraș frumos și o mare primitoare.
Lucruri utile
Pe insula Syros se ajunge cu feribotul din Pireus sau de pe altă insulă, ca Mykonos. Am stat la Pefkakia Park, am plătit 56 Euro pentru două nopți.
Niciun comentariu