“viața șefului meu este cea mai importantă viață. mai importantă decât toate celelalte. decât propria mea viață.” (Merlich Saia)
După multe tărăgănări am ajuns în cele din urmă la una dintre nocturnele organizate de ARCEN, acelea în care se citește poezie pe acoperișul clădirii Magheru One.
Mi-am găsit tot felul de scuze să nu merg până acum și-mi pare rău, pentru că mi-a plăcut mult seara asta cu poezie, este genul de eveniment care te scoate din ale tale și-ți oferă o altă imagine a Orașului: un loc în care oamenii scriu și visează, recită și ascultă sub un cer albastru ca cerneala.
Aseară s-au citit poezii de Merlich Saia, Virgil Mazilescu și Mircea Ivănescu, poeți din generații diferite: Merlich Saia ne e contemporan și a scris poezia Garda de corp din care am furat și eu trei versuri, cele de la început, Virgil Mazilescu e șaptezecist, s-a sinucis încet prin anii ´80, iar Mircea Ivănescu a scris despre personajul Mopete (o anagramă a cuvintelor poet și poem). Mi-au plăcut toți trei, dar parcă ceva mai mult Virgil Mazilescu – las aici mai jos una din poeziile lui, sunt frumoase și triste, ca pentru o ultima seară de vară…
cineva pe lume are nevoie de mine
cineva pe lume are nevoie de mine
dragostea mea dacă ai nevoie de mine
o dragostea mea dacă ai nevoie de mine
gândește-te la mine
în spațiul cel mai umilit
te-am sărutat eu mortul
fiecare să-și ascundă îngerul
în buzunar
ca la bâlci ca la
cinematograful mut
poate zborul va țâșni printre zdrențe și urechi
eh ce să-i faci vom fi un biet simbol
și unghiul din toate imposibil
te-am sărutat eu mortul
