8 august 2014, vineri
Prima zi de vacanță, îmi termin de făcut bagajul și pe la prânz o iau spre aeroport – avionul e programat să decoleze la ora 17.30, am deja check-in-ul făcut online și mă gândesc doar la cum o să ajung seara în Istanbul și o să-mi iau un sandviș cu pește de la bărcile alea împopoțonate care plutesc pe Bosfor. Găsesc poarta de îmbarcare și aștept. Se face 5, 5 și ceva, la poartă nu se întâmplă nimic. La 17.30 mă ridic să mă uit la „avizier”, e clar că vom pleca mai târziu, dar nu sunt foarte îngrijorată. După care cineva de lângă mine îi spune unei altei persoane că vom pleca de abia la 1.55 a.m. Poftim?!?
Mă așteptam la maxim jumătate de oră întârziere, nu la jumătate de zi. Mă duc la ecranul unde sunt anunțate zborurile și într-adevăr așa este: noua oră de plecare pentru zborul Pegasus pentru Istanbul este ora 2 dimineața. Motivul este vremea proastă din Istanbul, este furtună și avioanele nu pot decola. Intru repede pe net, pe site-ul aeroportului din Istanbul nimeresc peste un comunicat de presă al Turkish Airlines cu scuze pentru întârzierile și anulările pricinuite de vremea proastă. Îmi dau seama că nu voi mai ajunge la hostelul din Istanbul în noaptea aia și-mi anulez cazarea.
Pentru că nu se mai pune problema de plecat de pe aeroport după toate formalitățile de check-in făcute îmi caut un loc comod și ceva de mâncare. După vreo două ture pe la tejghelele de pe Otopeni îmi este clar: sub 30 și ceva de lei nu găsești nici urmă de mâncare pe acolo – îmi cumpăr o baghetă în care s-au îndesat câteva felii de “salami” pentru care plătesc 33 de lei, iar de restul banilor îmi iau apă și ciocolată. Vacanța mea începe bine.
După câteva ore se anunță noua poartă de îmbarcare, toată lumea se bulucește acolo doar ca să mai aștepte jumătate de noapte în alt loc.
Ora 20.15
Mă spăl pe dinți, îmi scot singura haină cu mânecă lungă din rucsac și încerc să dorm într-un colț mai ferit din aeroport. După ce că sunt obosită, plictisită, blocată în aeroport pentru multe ore și asurzită de toate anunțurile cu Gigei care primesc somații să se prezinte la îmbarcare, mă mai doare și capul. Mă distrez făcând poze prin aeroport și urmărind mașinuțele „follow me„, dar până la urmă se întunecă și afară. Singura alinare e că probabil voi prinde răsăritul pe Bosfor și…sandvișul ăla cu pește în loc de micul dejun.
Ora 23.30
După ce am înghețat de frig pe băncile incomode din Otopeni și m-am chinuit în cele mai incomode poziții să mă odihnesc cât de cât, m-am trezit și eu la spartul târgului că între timp se aduseseră niște sandvișuri și apă pentru pasagerii de Istanbul întârziați. Mă duc să-mi iau sandvișul și aflu că nu mai e nici unul, s-au terminat. “Nu mai aduceți?”, întreb eu cu naivitate. “Nu, nu se mai face comandă.”, îmi zice un nene care păzea baxurile de apă, în timp ce altul, care prezida la măsuța de la poarta de îmbarcare mă ceartă că nu mi-am preschimbat boarding pass-ul pentru check-in-ul online cu unul tipărit. Că trebuia să întreb. Ce să întreb?! La alte companii se zboară cu hârtia printată de acasă, de unde să știu că la Pegasus sunt alte reguli, mai ales că documentul generat de sistemul lor este…în limba turcă.
Ora 0 și ceva
Iar s-a schimbat poarta! Întâi fusese poarta 5, apoi poarta 30, apoi s-au sucit din nou și au mutat plecarea la poarta 2. Foarte distractiv, toată lumea se mută cu catrafusele la poarta 2, că oricum aeroportul e gol la ora aia, suntem ultimii pasageri.
Ora 1 și ceva
S-a anunțat noua oră de decolare, nu mai este ora 2 dimineața, este ora 4! La vestea că vom pleca de abia la ora 4 toată lumea pufnește în râs – ce altceva poți să faci într-o astfel de situație?
Ora 3.45
Începe îmbarcarea pasagerilor! Zborul București – Istanbul programat să decoleze vineri la ora 17.30 decolează, într-un final, sâmbătă la ora 4 dimineața, după 10 ore și jumătate de întârziere. Zborul durează o oră, iar în avion însoțitorii de zbor bâiguie niște vagi scuze pe care nu le mai bagă nimeni în seamă. Suntem rupți de oboseală.
Ora 5 dimineața
Aterizăm în Istanbul și ies năucă din aeroport. Îmi cumpăr iute ceva de mâncare și o cafea și caut autocarul Havataș pentru Istanbul. Pegasus aterizează pe aeroportul Sabiha Gökçen care e la vreo oră cu autocarul de Istanbul.
Ora 6 dimineața
Plecăm din Gökçen către Istanbul, drumul durează aproape o oră. În Piața Taksim n-am timp decât să trag o poză și să caut metroul, căci trebuie să ajung la autogară și să iau autocarul către Safranbolu, dacă vreau să mă țin de planul făcut și să nu-mi dau toate rezervările peste cap. Autocarul către Safranbolu pleacă din Istanbul la ora 9 dimineața și este deja trecut de 7. Uitasem de sistemul cu jetoane de la metroul din Istanbul, așa că cer lămuriri unui angajat, apoi schimb metroul la Aksaray după ce rog niște turci să-mi arate unde e stația asta până la care trebuie să mergi pe jos vreo 5 minute sau mai mult.
Ora 8 și ceva
Autogara din Istanbul este un loc haotic și uriaș, ca un fagure vechi în care fiecare companie (și cred că sunt zeci!) are propriul birou de vânzare a biletelor. În centru e o clădire cu dughene care vând mâncare, dar eu am uitat de foame, caut disperată un exchange unde schimb bani pentru mai multe zile. Găsesc cu mare greutate un loc în care schimb Euro pe lire, cumpăr apă și mâncare și apoi plec spre biroul pe care îl văzusem mai devreme, al lui Safran Turizm, cei care operează traseul Istanbul – Safranbolu. Al naibii birou, acum nu îl mai găsesc, sunt zeci de indicatoare cu destinații din Turcia, dar Safranbolu nu mai văd nicăieri.
Ora 8.30
Găsesc Safran Turizm, iau bilet, găsesc autocarul, îmi găsesc și locul. Este cald și mor de sete, desfac o cutie de Cola rece și ies afară încercând să-mi revin măcar un pic – mă așteaptă un drum de 6 ore cu autocarul, iar eu n-am dormit de 2 zile.
Ora 9 dimineața
Plecăm din Istanbul și exact în clipa în care pornește mașina se stârnește afară o mare furtună, cerul devine ca cerneala și toarnă cu găleata. Nu am apucat să văd nimic din Istanbul de data asta, totul a fost o fugă de la aeroport la Otogar și de la Otogar la Safranbolu.
Vacanța mult așteptată a început…
Măcar drumul cu autocarul prin Turcia a fost ok? Am fost și eu până în Kırşehir, în centrul țării, și m-au impresionat că au însoțitori de bord pe autocar.
Oh, da, si eu am fost impresionata de transportul in Turcia. O sa scriu articol separat despre asta, merita.
ai dormit sper in autocar…
si acum next, seherezada 🙂 cum a fost mai departe?
Nu prea am dormit, am nevoie de un pat pentru asta 🙂
Ehe, ce frumos suna "Seherezada" 😛
drum bun! astept continuarea aventurii! 🙂
Multumesc, dar calatoria s-a incheiat, acum incep povestile 🙂
eeei, si mie imi place sandvisul ala cu peste, balik ekmek se cheama 🙂
Asa…balik ekmek fun club 🙂
Nasol, dar totusi nu ti-a dat peste cap restul programului. Cred ca la asa intarziere trebuiau sa va ofere si hotel peste noapte.
Conform "regulilor", poti cere si daune. Banuiesc ca se aplica la orice linie aeriana care aterizeaza in UE: http://europa.eu/youreurope/citizens/travel/passenger-rights/air/index_en.htm
Citez din articolul din link:
"Financial compensation
In addition …if your flight … arrives more than 3 hours late on arrival at the final destination stated on your ticket, you may be entitled to compensation of €250 – 600, depending on the distance of the flight:
Between EU airport and non-EU airport
1,500 km or less – €250"
Multumesc. Am depus cerere, sa vedem ce se intampla.
Ce chestie ca am descoperit post-ul asta. Eu am trait aceeasi experienta, doar ca eram pe Sabiha Gokcen. A fost foarte aiurea, nimeni nu ne-a dat vreo explicatie pentru intarzierea asa de mare. Au fost mai multe curse amanate si anulate, dar ce furtuna? In zona, vremea era ok…Nu mai zic de angajatii aeroportului, era cat pe ce sa fie linsati din cauza atitudinii lor nesimtite. Ne-au mintit spunandu-ne ca vor trimite un avion de la Otopeni, cursa speciala pentru noi :)) Nu o sa uit prea curand experienta.
Mihaela, cat ati asteptat in Istanbul? Daca au fost peste 5 ore poti depune o plangere, vezi un link in comentariul lui Mihai. Eu asa am facut.
Este ciudat daca vremea a fost ok – si cursa Turkish din Bucuresti a avut intarziere, dar nu asa mare ca la Pegasus. Ceva s-o fi intamplat, dar nu o sa aflam noi ce… 🙁
Plecarea era la 15:30 si ne-au tot amanat pana la ora 2 dimineata cand, in sfarsit, am decolat. Am preferat sa trec peste eveniment, desi sotul care ma insotea, nu era in cea mai buna forma a sa, dupa ce facuse chimioterapie cu o zi in urma. La cate drumuri facem Bucuresti-Istanbul, am avut destule peripetii, atat cu Taromul cat si cu Pegasus. Maine plec iar catre Istanbul, sper sa nu am parte de surprize :))
Inseamna ca asta era avionul pe care il asteptam noi pe Otopeni – trebuia sa decolam la 17.30 si am plecat de abia la 4 dimineata. Nici eu nu ma gandisem initial sa fac plangere, asa cred ca gandeste toata lumea dupa o intamplare din asta, dar poate ca nu e bine sa nu tinem nici noi la drepturile noastre. O sa scriu daca se mai intampla ceva.
Imi pare rau ca motivul calatoriilor la Istanbul e acesta 🙁 Sper sa nu mai aveti parte de patanii din astea si sa fie bine. Drum bun maine!
Multumesc frumos. Speram ca in viitor sa ajungem in Turcia doar in scop turistic. Apropo, imi place mult cum scrii.
In concluzie, " iarna nu-i ca vara"? Asta era articolul invocat?!! Urat!